Bun venit in Comuna Vețel - Judetul Hunedoara

Eveniment, joi 21 noiembrie 2019, ora 18, la sediul Primăriei comunei Vețel.

19 noiembrie 2019

COOPERAREA ȘI ASOCIEREA-VIITORUL AGRICULTURII ÎN COMUNA VEȚEL

Comuna Vețel se întinde pe o suprafață de 11 700 ha, în care sunt incluse 3 593 ha terenuri agricole reprezentînd 30% din suprafața comunei, din care: 1 070 ha teren arabil, 1420 ha pășuni,
1 100 ha fânețe și 3 ha livezi. Datorită poziției geografice și a terenurilor agricole în comună, în timp s-au dezvoltat diferite sectoare ale agriculturii, cum ar fi cultura cerealelor și creșterea animalelor. Structura terenurilor agricole este diversă, solurile fiind relativ fertile și productive, îndeosebi în lunca Mureșului, iar zona de munte se pretează pentru creșterea animalelor. Valoarea producției agricole a scăzut în special în anii imediat după desființarea C.A.P, comuna Vețel fiind o zonă cooperativizată în satele din culoarul Mureșului.
În satele din comună se practică actualmente, în general activități agricole și de creștere a animalelor de mica anvergură, fiecare familie încercînd să-și cultive pămîntul pe care-l deține, pe parcele mai mici și în condiții deja depășite pe plan european în ceea ce privește dotările. Aceeași situație se regăsește și în domeniul creșterii animalelor, în număr tot mai mic pe fiecare gospodărie, nefiind încă o ocupație foarte rentabilă și deci nu prea atractivă, în special pentru tineri.
Totuși, în ultimul timp se manifestă un interes mai ridicat pentru agricultură, mai ales datorită posibilității de accesare a fondurilor europene, în comună fiind aprobate și implementate sau în curs de implementare mai multe proiecte de finanțare, unele depuse de tineri fermieri, proiecte pentru dezvoltarea fermelor și achiziția de utilaje agricole. Sprijinul acordat pentru fermele mici a determinat transformarea structurală și deschiderea spre piață a fermelor mici cu potential de a deveni întreprinderi agricole viabile, fiind necesară identificarea de noi oportunități de valorificare a producției acestora.
Avînd în vedere situația actuală, este necesară crearea pe viitor de rețele care vor deveni asociații sau cooperative agricole moderne, vor ajuta la abordarea dezavantajelor legate de nivelul foarte mare de fragmentare din sectorul agricol din comună, cu o pondere foarte mare a fermelor mici, și va promova entitățile care colaborează pentru identificarea unor soluții noi. Produsele, practicile și procesele noi reprezintă principalele motoare pentru inovare și pentru diversificarea activităților agricole precum și pentru îmbunătățirea competitivității economiei rurale. Realizarea formei juridice associative este un mare cîștig al cooperării, deoarece fermierul roman în general ca și cel din comuna Vețel, desi î-și dorește asocierea pentru că realizează că singur nu poate să-și valorifice produsele, se va asocia foarte greu, fără a avea un suport informational care să-l motiveze și susțină pentru acest demers.
Obiectivele specifice pentru comuna Vețel privind cooperarea și sprijinirea înființării de forme asociative, în beneficiul membrilor săi, vizează:
-cooperarea în vederea achiziției în comun a semințelor, ferilizatorilor și a produselor de protecție a plantelor și a animalelor;
– cooperarea în vederea depozitării în comun a produselor obținute;
-cooperarea în vederea procesării în comun a produselor în lanțul scurt;
– cooperarea în vederea vînzării în comun a produselor, animalelor și a promovării legată de această activitate;
-cooperarea fermierilor pe teme de tehnologii agricole, teme fiscale, în domeniul juridic, accesare fonduri pentru dezvoltare.
În acest sens, invităm joi 21 noiembrie 2019, ora 1800, la sediul Primăriei comunei Vețel, toți producătorii agricoli din comuna Vețel , atît din sectorul vegetal căt și al creșterii animalelor, legume-fructe, produse tradiționale, miere, etc. pentru a identifica soluții pentru dezvoltarea agriculturii în comuna Vețel prin intermediul asocierii și al cooperării.

Last modified: 19 noiembrie 2019

Comments are closed.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close