Bun venit in Comuna Vețel - Judetul Hunedoara

Despre Comuna

Cadrul geografic


 

Comuna Veţel se află amplasată în partea centrală a judeţului Hunedoara, fiind alcătuită din următoarele localităţi: Veţel – reşedinţa de comună, Boia Bârzii, Bretelin, Căoi, Herepeia, Leşnic, Mintia, Muncelu Mic, Muncelu Mare, Runcu Mic. Suprafaţa comunei este de 11389 ha. Comuna Veţel este considerată una din cele mai dezvoltate comune din judeţul Hunedoara.Sistemul rural al comunei are două caracteristici habitaţionale diferite, unul specific aşezărilor de pe Valea Mureşului, în care se includ satele Mintia, Veţel, Leşnic şi marginal satele Herepeia, Bretelin şi Căoi; şi altul specific ţinutului pădurenilor din Munţii Poiana Ruscă, de care aparţin satele Muncelu Mic, Muncelu Mare, Boia Bîrzii şi Runcu Mic.
Poziţia geografică a comunei Veţel, este limitată de valorile 45 grade 54 00 latitudine nordică şi 22 grade 48 00 longitudine estică.
Accesul în comună se face pe DN 7 care străbate reşedinţa de comună.
Principalul curs de apă care străbate teritoriul comunei este râul Mureş.
Teritoriul administrativ al comunei Veţel este delimitat spre nord de râul Mureş şi comunele Ilia, Brănişca şi Şoimuş, spre vest se învecinează cu comunele Ilia şi Dobra, spre sud cu Comunele Cerbăl şi Peştişu Mic, iar spre est cu comuna Cârjiţi şi cu municipiul Deva.

 

Relieful

Relieful comunei este variat şi se încadrează în masivul Poiana Ruscă, constituit din şisturi cristaline cu o structură geologică complexă şi fragmentare pronunţată.
Din punct de vedere topografic terenul comunei Veţel este denivelat, prezentând diferenţe de nivel de la cota 179,80 M.N. (lunca Mureşului, în dreptul localităţii Leşnic), până la cota 780,00 M.N. în dreptul localităţii Muncelu Mare. Vegetaţia predominant deluroasă este caracterizată din păduri de fag, carpen şi stejar şi păşuni. Solurile se încadrează în categoria silvestre brune, silvestre podzolice şi brune-gălbui.

 

Hidrologie

Reţeaua hidrografică a râului Mureş adună toate apele curgătoare din zonă.
Văile sunt în majoritate înguste şi adânci cu procese active de versant. În partea inferioară a bazinului apar terenuri cu eroziune moderată şi puternică.

 

Caracteristici geotehnice

Din sondajul efectuat în zonă se consemnează următoarea stratificaţie:
a) Între cotele ± 0,00 considerată suprafaţa terenului şi – 0,50 sol vegetal
b) Între cotele – 0,50 şi – 2,50 argilă cafenie cu intercalaţii cenuşii cu concreţiuni calcaroase plastic vâscoase – teren contractabil
c) Sub cot – 2,50 apare zona de stâncă, izolat apărând straturi de pietriş şi nisip
d) Apa freatică apare în regim stabilizat la cota – 3,0 m
e) Adâncimea minimă de fundare este de – 1,0 m
f) Presiunea admisibilă este de 200 kPa sau 2,0 kgf/cmp

 

UTILIZAREA TERENULUI

Comuna Veţel se întinde pe o suprafaţă de 11389 ha, reprezentând aproximativ 2 % din suprafaţa judeţului Hunedoara. În aceasta suprafaţă sunt incluse:
a) 4085 ha – terenuri agricole reprezentând 35,86% din suprafaţa comunei, din care:
– 1264 ha teren arabil,
– 1520 ha păşuni,
– 1298 ha fâneţe si 3 ha livezi
b) 6647 ha – fond forestier, respectiv 58,36% din suprafaţa comunei
c) 657 ha – terenuri neagricole, ocupate de curţi, clădiri, drumuri, terenuri neproductive, ape si stufăriş
Suprafaţa locuibilă: 44123 mp

Istoricul localităţii


 

Comuna Veţel are un bogat trecut istoric atestat de numeroase vestigii şi monumente care relevă existenţa civilizaţiei umane pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri şi continuând până în epoca modernă şi contemporană.
Cele mai vechi vestigii datează din epoca neolitică, dar mai ales din perioada dacică şi romană descoperite pe locul aşezării civile şi militare de la Micia, cunoscută în istorie ca având o mare importanţă pentru provincia romană Dacia. Importante monumente se păstrează şi din Evul Mediu, cele mai reprezentative fiind Biserica de piatră de la Leşnic, Castelul feudal şi Biserica de lemn de la Mintia.
Locuitori ai comunei au participat la marile evenimente istorice din viaţa poporului român, cum au fost: războaiele împotriva turcilor conduse de Iancu de Hunedoara, Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, Revoluţia de la 1848, Marea Unire de la 1 decembrie 1918 şi cele două războaie mondiale.
Satele comunei sunt atestate documentar începând cu anul 1330-Mintia, 1371-Veţel, 1386-Boia Bîrzii, 1387-Căoi, 1394-Leşnic, 1453-Bretelin, 1491-Herepeia, Vulcez şi Muncelu Mare, 1499-Runcu Mic, 1733-Muncelu Mic.

 

AŞEZAREA NEOLITICĂ DE LA MINTIA. AŞEZAREA NEOLITICĂ DE LA MINTIA
Cele mai vechi urme de locuire de pe Valea Mureşului, din perimetrul actual al comunei Veţel, datează din epoca pietrei şlefuite. În nord-vestul Mintiei, în dreptul kilometrului opt al şoselei care leagă Deva de Ilia, s-a descoperit în cursul anului 1968 o aşezare neolitică. Cercetarea, făcută cu prilejul construcţiei termocentralei, a dus la descoperirea câtorva locuinţe de suprafaţă, a unor materiale ceramice şi obiecte din piatră şi os răspândite pe o arie de jumătate de km”. Locuinţele erau aşezate pe un strat de culoare închisă, la o adâncime de 1,30-1,50 m faţă de nivelul actual de călcare. Distanţa dintre ele varia între 2 şi 35 m, situaţie care indică o aşezare neolitică de tip risipit. Pereţii locuinţelor au fost realizaţi din bârne şi pari pe care s-au fixat împletituri de nuiele acoperite cu un strat de lut amestecat cu paie şi pleava, gros de 10-15 cm. în preajmă şi în incinta caselor s-au descoperit fragmente de vase cu corpul bombat şi toarte în partea superioară, realizate din pasta brun-roşcată, cărămizie şi neagră. S-au identificat, de asemenea, vase de mici dimensiuni realizate din ceramică fină, ornamentate cu benzi incizate sau linii scurte, şi o figurină zoomorfă.
Din şirurile arheologice au ieşit 600 de piese litice: răzuitoare, lame de silex cioplit, de diverse dimensiuni, topoare din piatră şlefuită de tip calapod şi cu orificiu de inmanusare, un fragment de râşniţa, săpăligi etc. Pornind de la caracteristicile ceramicii şi ale obiectelor din piatră şi os, Liviu Marghitan încadrează aşezarea neolitică de la Mintia în categoria celor de tip Turdaş.

 

VESTIGII DACICE

Cercetările arheologice au demonstrat existenţa unor urme de locuire în zona Mintia datate în perioada preromană. în campaniile din 1929-1930 şi 1966 s-a identificat în aşezarea civilă şi în castrul roman de la Micia ceramică dacică de tip Latene-tarziu, specifică nivelului de dezvoltare al populaţiei autohtone. Vasele din pasta neagră lucrată cu mâna erau decorate cu butoane, linii vălurite şi brâie incizate. Prezenţa în aşezarea de la Micia a unor ceşti dacice, care nu ridică nici un dubiu în privinţa etnicităţii lor, în coexistenţa cu ceramică romana reprezintă dovada continuităţii populaţiei autohtone. Probabil, în perioada construirii castrului, romanii au folosit populaţia băştinaşă la diferite muncii.

 

MICIA ROMANĂ

Istoricul cercetărilor. Urmele romane pornesc de la Mintia spre sud până la poalele dealurilor de la Herepeia, iar spre sud-vest până lângă Vulcez. Arheologic şi epigrafic sunt atestate în acest vast perimetru castrul auxiliar, aşezarea civilă dezvoltată în canabae, cunoscută în inscripţii sub numele de pagus Miciensis, amfiteatrul militar, marile thermae ale garnizoanei, complexul comercial şi meşteşugăresc, drumul roman, temple pentru zeii mauri şi Iupiter Optimus Maximus Heliopolitanus şi necropole. Pentru că s-a dezvoltat pe un traseu secundar, departe de drumul roman care lega Ulpia Traiana Sarmizegetusa de Apulum, Micia nu a fost menţionată în intinerariile romane şi a rămas în afară arealului cunoscut de geografii antici. Localizarea ei s-a făcut însă cu certitudine pe baza inscripţiilor descoperite în zona Minţi a-Vetel, care-i menţionează numele. în lucrarea „Getică. O protoistorie a Daciei”, istoricul şi arheologul Vasile Pârvan considera de origine tracică toponimicul care desemna aşezarea romană de pe malul Mureşului.
În vechime, ruinele Miciei au fost exploatate de locuitorii zonei, care au refolosit piatră şi alte materiale de construcţie. Un monument votiv a fost dus în biserică de lemn din Şoimuş, construită în 1705, şi folosit ca picior al mesei de altar. Alte trei monumente au fost semnalate la mijlocul secolului al XlX-lea la Deva, unul era zidit în peretele unei case, al doilea servea ca laviţa, iar cel de-al treilea fusese încastrat în scara vechii clădiri a prefecturii. Un altar provenit din ruinele Miciei a fost zidit în peretele pivniţei lui Petru Szolnokay din Veţel, de unde a fost achiziţionat în 1885 de G. Teglas. O stelă funerară era încastrată în pavajul din interiorul bisericii reformate din Mintia, iar un altar a fost zidit în peretele unei anexe a castelului feudal din aceeaşi localitate. Cele mai multe blocuri de piatră au fost folosite în 1806 pentru construirea şoselei Deva-Arad şi pentru regularizarea cursului Mureşului.
O serie de monumente au fost întrebuinţate că pietre de mormânt. În acesta situaţie se afla inscripţia dedicată lui Mercurius descoperită în cimitirul din Bretelin, o epigrafa funerară şi una închinata Nimphelor din cimitirul reformat de la Deva şi monumentul pentru Silvanus din cimitirul greco-catolic din Veţel. Alte monumente, semnalate la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX, au primit diverse întrebuinţări în gospodăriile lui Gh, Josan şi M. Sârbu din Herepeia, V Padureanu, P. Danciu, P. Cianca şi Gh. Cadariu din Vulcez, G. Petrutiu, J. Seidelhofer şi P. Szolnokay din Veţel.

Ruinele au atras atenţia amatorilor de antichităţi începând cu secolul al XVIII-lea. Monumentele epigrafice descoperite pe teritoriul Miciei au intrat în colecţiile particulare Brukenthal, Josika, Varadi, Nopcea, Spanyik şi Kuun. Din secolul al XVIII-lea până în 1905 au fost expuse în parcul castelului lui Samuel Brukenthal din Avrig, judeţul Sibiu, patru monumente aduse din fosta Micie romană. Şase monumente au fost duse la castelul feudal de la Brănişca al baronului Josika, două au intrat în colecţia Spanyik din Deva, alte cinci fiind semnalate în clădirea prefecturii Deva, devenită ulterior Scoala Normală. în jur de 12 altare votive au intrat, la mijlocul secolului al XlX-lea, în colecţia Varadi, fiind păstrate în grădina casei sale din Deva sau în curia castelului de la Chimidia. Fostul prefect al comitatului Hunedoara, Nopcea a achiziţionat câteva monumente provenite din ruinele Miciei pe care le-a expus în casa sa din Deva şi în castelul din Zam. Peste 20 de altare funerare şi votive au decorat parcul castelului feudal din Mintia, nobilul Geza Kuun fiind cunoscut la sfârşitul secolului trecut ca mare amator de antichităţi. Patru inscripţii dedicate Casei imperiale, Geniului protector al Miciei, lui Silvanus Domesticus şi lui Iupiter Optimus Maximus au intrat în colecţia Liceului Reformat din Orăştie. Piesele descoperite în ruinele Miciei în 1912-1913 au fost cumpărate, în acest scop, de profesorul Bela Jano. Unele dintre monumentele Miciei au fost vândute prin anticariate. Arhitectul Em. W. Becker a cumpărat în 1936-1937 o lespede şi un medalion funerar de la anticarul bucureştean Herscovici.

Respectul pentru cultura clasică instaurat de spiritul umanist a dus la copierea şi descrierea monumentelor descoperite în ruine. La începutul secolului al XVIII-lea, italianul Giuseppe Ariosti, ofiţer în armată austriacă, a realizat o cercetare a inscripţiilor din mai multe localităţi transilvane. Un altar dedicat Victoriei Augusta şi geniului protector al colegiului pietrarilor din Micia, văzut de Ariosti, a fost transportat în 1823, împreună cu alte monumente române în Viena, la Nationalbibliothek. Piesele intrate în colecţiile particulare au fost cunoscute prin intermediul descrierilor făcute de proprietari sau de persoane cu preocupări ştiinţifice. Directorul Cabinetului Imperial de numismatica şi antichităţi din Viena, Anton von Stembiichel a început în anii 1828-1830 să strângă informaţii despre inscripţiile antice din provinciile Imperiului Habsburgic cu scopul de a alcătui un Corpus antiquarum Imperii Austriaci. A încercat să obţină informaţii despre inscripţiile romane din Transilvania pe cale administrativă. Un reprezentant al său a văzut şi a descris monumentele din colecţia lui Josika de la Brănişca şi altarul onorific încastrat în peretele unei case din Deva. În deceniile patru-cinci ale secolului trecut, contele Jozsef Kemeny a văzut şi a publicat câteva monumente din Micia. La mijlocul secolului al XlX-lea, consulul prusac J. F. Neigebaur şi medicul Lugosi Fodor Andras au copiat inscripţiile păstrate la Deva, Chimidia, Zam, Mintia şi Brănişca. Colecţionarul şi arheologul sas M. J. Ackner consemnează în manuscrisele sale informaţii despre monumentele din pagus Miciensis. Pentru a alcătui vastul Corpus Inscriptionum Latinarum, Theodor Mommsen a întreprins o călătorie în Transilvania, în toamna anului 1857. El a văzut şi a descris monumentele din colecţiile Brukenthal, Josika, Varadi, Spanyik şi Kuun. Alte monumente descoperite fortuit au fost descrise de K. Torma, O. justifica prin suprafaţa considerabilă pe care o ocupa comună de pe Valea Mureşului până în Munţii Poiana Rusca, ceea ce în statisticile pe care autorităţile regionale le prezentau la Bucureşti avea o mare însemnătate. Acest fapt poate explica insistenţele cu care s-a dorit înfiinţarea gospodăriilor colective, chiar şi în zonele înalte, unde acestea şi-au dovedit la scurt timp ineficienta. în plus, nemulţumirea exprimată de Gheorghe Gheorghiu-Dej în primăvara anului 1958, faţă de evoluţia prea lentă a procesului de colectivizare în regiunea Hunedoara a determinat autorităţile să treacă la măsuri ferme de convingere a ţăranilor să intre în gospodăriile colective, pentru a se evita repetarea criticilor.
Impactul pe care l-a avut procesul de colectivizare a fost major, atât la nivelul individului sau familiilor, cât şi la nivelul satelor comunei luate că entităţi separate. Asupra celor mai îndârjiţi în a-şi păstra proprietăţile, deciziile aut, aţilor de a încheia procesul de colectivizare au însemnat arestări, deportări, presiuni fizice şi psihice. Cu toată opoziţia acestora, în final s-a ajuns la rezultatul dorit de autorităţi: realizarea Gospodăriilor Colective. Rezultatul transformării socialiste a agriculturii a însemnat pentru cea mai mare parte a locuitorilor comunei Veţel o înrăutăţire a nivelului de trăi şi i-a determinat pe cei mai mulţi dintre tineri să plece, să-şi caute un loc de muncă, pentru a-şi asigura condiţii de trăi mai bune decât cele pe care le-ar fi putut avea dacă rămâneau să lucreze la Colectiv. Soluţia reprezentată de mână de la Muncelu Mic şi de termocentrala de la Mintia a limitat însă, aşa cum am mai arătat, numărul celor care şi-au părăsit localităţile natale.

 

MONUMENTE ISTORICE

Considerându-le ‘averea ţării şi a neamului”, Nicolae Iorga32 arata în 1904 ca monumentele istorice cuprind „meşteşugul de a clădi care nu se mai obişnuieşte, o frumuseţe care nu se mai poate îndeplini şi pe lângă acestea, o sumă mai mare sau mai mică de amintiri, ceva din viaţa oamenilor care s-au strecurat, rugându-se, luptând, trăind între acele ziduri”. Monumentele sunt documente ale istoriei şi culturii naţionale care ilustrează civilizaţia românească şi evidenţiază continuitatea şi unitatea ţinuturilor locuite de romani.
în secolul al XlII-lea, teritoriul Transilvaniei ajunge sub stăpânirea regatului ungar, acesta recunoscând autonomia şi sistemul de organizare românesc. În condiţiile creşterii autorităţii feudale, nobilimea şi biserica catolică duceau o politică de asuprire a romanilor, exercitând o puternică presiune împotriva „schismaticilor” ortodocsi. Invazia tătarilor şi, mai târziu, ameninţarea otomană au determinat creşterea rolul militar al cnezatelor romaneşti. Pentru merite deosebite în luptă un număr de cnezi şi voievozi sunt înnobilaţi, primind însemnate privilegii. în aceste împrejurări au început să construiască pe pământurile primite că danii lăcaşuri de cult, monumente ale culturii şi artei medievale. Biserică de lemn din Mintia era aşezată în mijlocul cimitirului ortodox, mărginit la răsărit, la cea. 80 de metri, de calea ferată, iar la apus de drumul spre raul Mureş. Biserica figurează cu numărul 1459 pe lista monumentelor istorice aprobată printr-o hotărâre a consiliului de miniştri din 1950. Anul construcţiei lăcaşului de cult, cu dimensiunile 11,50 m lungime, 4,50 m lăţime şi 4,80 m înălţime, nu este cunoscut cu precizie. Se presupune că a fost adusă dintr-un sat din Munţii Apuseni, aproximativ în jurul anului 1768. A fost montată la Mintia pe locul unui lăcaş de cult mai vechi realizat din lemn. Majoritatea bisericilor de lemn din zona au fost construite de meşteri străini în urma unor comenzi şi montate unde erau necesare comunităţilor ortodoxe. în 1964, preotul Gheorghe Caragea arata că s-au executat lucrări de conservare în 1957 în valoare de 4000 lei, din care 2000 proveneau din fondul parohial, iar restul de la Departamentul Cultelor. Biserica a fost construită din bârne de stejar aşezate una peste alta în lungime, plafonul sf pereţii interiori erau căptuşiţi cu scândura de brad. Tavanul era în întregime boltit, iar corpul bisericii era învelit cu şindrila. În prezent, biserica este expusă în Muzeul Ţăranului Roman din Bucureşti, într-un spaţiu acoperit, care nu a permis păstrarea acoperişului şi a turlei.

Biserica de piatră din Leşnic. Biserica din Leşnic a fost amintită prima dată de către I.D. Ştefănescu în cartea „La peinture religieuse en Valachie et en Transylvanie depuis Ies origiens jusqu au XlX-eme siecle”, că unul dintre cele mai vechi monumente ale Hunedoarei328. Cercetarea sistematică a ansamblului pictural din lăcaşul de cult s-a făcut începând cu anul 1961, prin specialiştii Direcţiei Monumentelor Istorice, cu ocazia inventarierii monumentelor din regiunea Hunedoara. Din colectivul de cercetare au făcut parte arhitectul Eugen Vasiliu şi arheologul Nicolae Puscaru329. în 1962, Vasile Drăguţ a completat şi corectat schema iconografică prezentată de I.D. Ştefănescu. Alte cercetări au fost făcute în 1973 de Eleonora Cincheza-Buculei. explicabila tânguirea: „Oh, fratele meu, cât de mult am suferit în ţară străină pentru păcatele melel” Spaţiul foarte mare alocat „Judecăţii de Apoi” se datorează accentului pus de ctitor pe ideea de păcat şi de sinceră căinţă, aşa încât, el şi cei care au păcătuit asemeni lui, să primească iertarea în „Ziua Judecăţii”.

Pe peretele sudic, legată de „Judecată de Apoi”, apare scena „Răstignirii”, simbol al jertfei supreme realizate de Mântuitor pentru iertarea păcatelor tuturor oamenilor. Momentul „Jertfirii” este întărit figurarea sub „Răstignire” a doi Serafimi, aluzie la cunoscută lauda a jertfei, când se cântă „Trisaghionul” (Sfinte Dumnezeule, Sfinte Mare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi). Tot ca aluzie la jertfă trebuie interpretat animalul dus pe umăr de unul dintre cele două personaje din „învierea Morţilor” . În stânga tabloului „Răstignirii” şi deasupra scenei cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se afla imaginile sfintelor Nedelea şi Varvară. Sfânta Nedelea e reprezentată în picioare, în costum imperial, având în mâna dreaptă o cruce, iar pe cap o maramă scurtă şi o coroană. Poarta cercei şi are trăsături frumoase, feminine355. Un aspect demn de relevat este prezentă în tabloul cu „Judecată de Apoi” a accentelor satirice, în rândul celor care sunt chinuiţi de flăcările iadului fiind înfăţişaţi Zlătarul (reprezentantul feudalizării), crâşmarul, prostituată şi preotul păcătos. Aceasta este cea mai veche reprezentare de acest tip din pictura medievală românească.

Pe peretele estic al naosului şi în altar sunt reprezentate diferite scene datate conform elementelor stilistice din secolul al XVIU-lea. Probabil au fost realizate în 1772, pentru că atunci s-a realizat un „proscomidiar” din lemn. Structura scenelor de pe peretele estic este complexă. Deasupra uşilor împărăteşti este înfăţişata „Treimea” după tipar iconografic catolic. Tatăl şi Fiul aşezaţi pe tron ţin în mână un glob pământesc timbrat cu o cruce şi au deasupra Duhul Sfânt sub forma unui porumbel. Doi îngeri sunt îngenuncheaţi de o parte şi de alta a „Sfintei Treimi”, există apoi trei medalioane cu profeţi, iar în registrul inferior două medalioane cu simbolul evangheliştilor. Tot sub formă de medalioane sunt înfăţişate scenele „îndoială lui Toma”, „Schimbarea la fata”, „Tăierea împrejur” şi „Intrarea în biserică”. în partea inferioară a pereţilor, de o parte şi de alta a deschiderii dinspre altar, sunt redate patru scene. La nord se afla „Naşterea lui Hristos” şi „Botezul”, în registrul superior „Sfânta Paraschiva” şi „Vindecarea orbului”, iar în registrul inferior „Adormirea Maicii Domnului” şi „Intrarea Fecioarei Maria în biserică”.

Picturile din altar sunt opera unui alt meşter. Bolta, împărţită în două, are spre est figura orantei, iar spre vest pe „Dumnezeu Tatăl” şi îngeri. Pe perete, de la stânga la dreapta, sunt înfăţişaţi Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz, Isus Arhiereu binecuvântând, Ioan Gură de Aur şi arhidiaconul Stefan. Figurile din altar sunt de dimensiuni mari. în prezent, datorită degradării se zăresc doar liniile care conturează figurile sfinţilor. Autorul picturilor din altar este, după părerea lui Vasile Drăguţ, Nicolae din Piteşti. Ipoteza să se bazează pe asemănarea dintre iconografia de la Leşnic şi cea de la Gurasada, executată în 1765 de zugravii Ioan din Deva şi Nicolae din Piteşti 7. Biserică din Leşnic rămâne o pagină evocatoare din istoria romanilor transilvăneni din secolul al XV-lea.

Bisericile de lemn din Muncelu Mic, Muncelu Mare, Boia Barzii şi Runcu Mic. Documentele şi tradiţia orală subliniază importanta arhitecturii de lemn în trecutul romanilor hunedoreni. Alături de izvoarele istorice scrise stau mărturie clădirile de lemn, în special bisericile. Cercetarea lor a fost în ultimii 50 de ani în atenţia istoricilor de artă. Materialul publicat până în prezent este redus, iar timpul a dus în mod inevitabil la dispariţia multor mărturii. Monumentele ecleziastice din satele comunei Veţel aflate în Munţii Poiana Rusca indica starea socială şi economică precară a comunităţilor. Proporţiile reduse, sobrietatea exteriorului şi izolarea au făcut ca bisericile de lemn din Muncelu Mare, Muncelu Mic, Boia Barzii şi Runcu Mic să intre relativ târziu în atenţia cercetătorilor. Lipsa unei legislaţii corespunzătoare privind conservarea lor şi sărăcia localnicilor au determinat denaturări. Acoperişul din „sită” (şindrila) a fost înlocuit cu ţiglă sau cu tabla.

Cele patru biserici de lemn din satele de pădureni, care aparţin administrativ comunei Veţel, sunt construcţii din bârne aşezate orizontal şi îmbinate la capete. Învelitoarea externă este confecţionată din şindrila, îmbinarea şi fixarea bârnelor, a sarpantei şi a şindrilelor s-a făcut prin metode tradiţionale, specifice lemnarilor, fără intervenţia mijloacelor de provenienţă orăşenească. Chiar uneltele folosite erau cioplite din lemn. în principiu, toate bisericile se compun dintr-o tindă (pronaos) şi o navă (naos), despărţite printr-un zid transversal. Naosul este separat de altar de iconostas sau catapeteasma. Aceste elemente se ordonează de la vest spre est, dând bisericii o dezvoltare şi o structură longitudinală. în interior, pronaosul şi pridvorul au fost tavanite. în tavanul pridvorului bisericii din Muncelu Mare s-a practicat o deschizătură care asigura accesul la clopotniţă. în naos s-a realizat o boltă cilindrică longitudinala, iar în altar o boltă asemănătoare. Bolta cilindrică presupune o contaminare cu arhitectură de piatră din perioada romanică, influenta acesteia nefiind exclusă, fiindcă în ambianţa bisericilor s-au păstrat câteva exemple de bolţi cilindrice, de pildă în Moldova la Biserică Sfântul Nicolae din Rădăuţi

Populaţia


La recensământul din 2011, comuna avea un număr de 2872 locuitori, iar în 2017 există un număr de 2892 locuitori.

 

La recensământul din 2002, comuna avea un număr de 2760 locuitori, iar în 2006 exista un număr de 2442 locuitori.

 

Structura pe sexe a populaţiei Comunei Veţel este următoarea:

 

Populaţia stabilă pe vârste:

 

Ponderea cea mai însemnată o au persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 – 34 ani, 18,24% din totalul populaţiei, urmată de persoanele cu vârsta cuprinsă între 65 – 74 ani, cca. 16,11%.

Economia


Economia
Dezvoltarea economico-socială este influenţată de o serie de factori-amplasarea în reţeaua de localităţi a judeţului, relief, existenţa, exploatarea resurselor naturale, potenţial industrial şi agricol.
Dezvoltarea localităţilor amplasate în lunca râului Mureş este direct influenţată de producţia agricolă şi de dezvoltarea reţelei naţionale de drumuri.
Evoluţia localităţilor comunei este puternic influenţată de dezvoltarea activităţilor economice.
Situaţia economică a comunei Veţel este influenţată pozitiv de funcţionarea în cadrul localităţii Mintia a SC Electrocentrale Deva SA, alături de alte unităţi industriale conexe. Acestea asigură o parte din locurile de muncă pentru populaţia comunei, intervenind însă în ecosistemul prin poluarea produsă.

Industria
Unităţile industriale importante din zonă sunt grupate în localitatea Mintia, acest fapt având implicaţii pozitive în dezvoltarea economică a localităţii. În teritoriul intravilan a localităţii Mintia se află unităţile industriale SC COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA, SC ENERGOMONTAJ SA, SC STRABAG SRL, SC ALIS PROD IMPEX SRL, SC AVIS 3000 SA, SC ITALROM LEATHER SRL, SC FILTROPTIC SRL, SC TECHNOROM SRL, SC MESSER ENERGOGAZ SRL, SC KAUFMANN INDUSTRIES SRL, SC SAVROM MULAJ SRL,  ARCADIA SPRINT SRL, SC ALAN TRANSIMPEX SRL, SC JACQUEMENT INVEST SRL, SC LOTUS ACTIV SRL, SC MANU SPRINT SRL. În localitatea Veţel se află SC RIVIERA SRL – balastiera şi SC PRODCOM IMPEX SRL, iar în localitatea Herepeia funcţionează unitatea de producţie şi comercializare uşi şi ferestre SC EXIM LEMN SRL
Amintim ca şi resurse ale subsolului: minereurile cuprifere şi complexe, minereurile de plumb şi zinc. Aceste resurse au fost exploatate cu ceva timp în urmă în localităţile Veţel şi Deva.

Resurse minerale
Cercetările relevă existenţa în cadrul teritoriului comunal a unor importante resurse de minereuri complexe, minereuri de fier şi chiar ape minerale. Prezenţa mineralizaţiilor complexe de la Muncelu Mic este menţionată de C. Unverricht în 1857, de la care se păstrează cele mai vechi precizari. Prezenţa exploatărilor în zona este, cu siguranţă, mai veche. Activităţile de exploatare a zăcămintelor de la Veţel şi Muncelu Mic sunt menţionate în 1863 de Haner Frantz Ritter şi de Guido Stokke. După precizările lui D. Sturr (1863), lucrările de exploatare au fost întrerupte. După o perioadă relativ scurtă de abandonare, exploatările au fost reluate în paralel cu demersuri ştiinţifice de cartare şi datare a zăcămintelor. Cercetări metalogenetice ample au fost făcute din anul 1951 la zăcământul din Muncelu Mic, dar şi la celelalte.

Sarcina de a identifica noi resurse în zona revine pe rând Trustului de prospecţiuni, exploatări şi deschideri de noi mine (TPEDNM), Trustului de exploatări miniere noi (TEMN), Trustului de prospecţiuni şi exploatări miniere (TPEM), Secţiei geologică a întreprinderii de prospecţiuni şi Laboratoare (IPL) şi IEMN Deva. Printre temerarii amplelor prospecţiuni geochimice se remarcă O. Buracu, în 1962, iar pentru exploatări cu foraje B. Constantin, în 1957. Mineralizaţiile de sulfuri de pe valea Vetelului şi Bătrânei au fost cercetate în aceeaşi perioadă de echipe de la instituţiile menţionate. Reluarea exploatărilor de la Muncelu Mic s-a realizat din 1962, când s-au făcut primele evaluări ale resurselor de zăcământ, aproximându-se existenţa a 6500 mii. tone. Producţia anuală de minereu a înregistrat creşteri ponderate de cea. 15-20% la nivelul unui deceniu. De exemplu, în 1960 a fost de 180 000 tone comparativ cu cea din 1969 de 220 000 tone. Din raţiuni economice exploatările au fost întrerupte în 1998.
În ansamblu, teritoriul administrativ al comunei Veţel deţine în spaţiul montan şi piemontan mineralizaţii de sulfuri polimetalice şi cuprifere, identificându-se mari rezerve de plumb, zinc, cupru, dar şi de aur şi de argint şi chiar elemente rare. Ample activităţi de exploatare au avut loc în perimetrul satelor Muncelu Mic, Muncelu Mare şi, prin extindere, la Veţel. Originea mineralizaţii lor s-a demonstrat a fi vulcanogen-sedimentara, legată prin geneza de prezenţa metavulcanitelor acide. În concret, prezenta mineralelor utile releva următoarele „puncte tari”:

În sectorul superior al Văii Boului, la contactul sudic a două straturi geologice, apare o zonă bogată în impregnaţii sulfuroase cu aspect filonian. Se pot identifica structuri de 1 m, conţinutul mediu în substanţe utile fiind următorul: Pb – 0,02%, Zn – 0,5%, Ag – 8 g/t.  în vatră satului Muncelu Mic, într-o intersecţie, au fost identificate oxidaţii de sulfuri cu un conţinut util asemănător, în foraje, structuri bogate în metale utile au fost identificate pe o distanţă de 4 km la est de Valea Boului, prezente identificate şi la vest de această vale.
Pe lângă elementele minerale menţionate, în zăcămintele de la Muncelu Mic, Muncelu Mare, Veţel şi Valea Bătrână pot fi identificate elemente minore cum ar fi: cadmiu, indiu, titan, arsenic, seleniu, aur, argint, cobalt şi nichel. Elemente nu sunt prezente în proporţii egale la nivelul arealelor de zăcământ. Spre exemplu, în concentratele de la Veţel elementele secundare se găsesc în cantităţi mai mari faţă de cele de la Muncelu Mic. Elemente ca stibiu, bismut, germaniu şi galiu sunt veritabili indicatori ai potenţialul economic al subsolului regiunii.

Numeroasele studii microtectonice şi petrografice concretizează diversitatea ipostazelor şi structurilor de mineralizaţii din zona Muncelu Mic, Muncelu Mare şi Veţel. Se constată că structurile bogate în minerale utile au fost cutate şi metamorfozate regional împreună cu rocile înconjurătoare, întreaga zonă a mineralizaţiilor, inclusiv zăcământul „central” de la Muncelu Mic, face parte din flancul nordic al anticlinoriului de locaţie a formaţiunilor epimetamorfice din partea de nord-est a Munţilor Poiana Rusca. După ultimele cercetări, făcute în deceniile şapte-opt ale secolului al XX-lea, geneza mineralizărilor apare într-o viziune mult mai clară. Structurilor polimetalice li se atribuie trei subtipuri de încadrare genetică: subtipul hidrotermal endomagmatic, de contact cu apele fierbinţi de adâncime, mineralizate la diferite adâncimi, subtipul hidrotermal exomagmatic, de contact cu apele fierbinţi mineralizate la suprafaţă scoarţei, şi cel hidrotermal mixt.
Pe de altă parte, cercetările demarate în timpul exploatărilor cu rentabilitate economică mare au arătat că teritoriul analizat şi cele periferice.

Calitatea factorilor de mediu
Impactul produs de amenajarea şantierului termocentralei Mintia. Construirea uneia dintre cele mai mari termocentrale din România a presupus o colosală organizare de şantier la nivelul luncii Mureşului. Impactul pe care l-a avut acest complex dezechilibru antropic asupra sistemului hidro-geomorfologic al văii Mureşului poate fi sintetizat la nivelul următoarelor aspecte: remanenta îndelungată în timp, efectele asupra mediului au continuat mai mulţi ani prin poluarea apei, distrugerea solului şi distrugerea vegetaţiei, extinderea areală a fost cu mult peste limitele şantierului efectiv, prin identificarea surselor locale de materiale de construcţie, alocarea unor spaţii de depozitare, constituirea zonei de circulaţie a utilajelor de şantier. Influenţele negative s-au propagat la distanţe foarte mari faţă de amplasamentul de şantier prin poluarea apei şi inducerea unor stări de stres la nivelul riveranilor.

Cu ocazia construirii termocentralei Mintia au fost utilizate, cu impact important asupra factorilor de mediu, dragajele mecanice, derocări cu utilizarea explozibililor, ramblari şi terasări. Efectele implicite ale acestui demers tehnic au constat în modificarea lăţimii şi adâncimii albiei Mureşului prin recalibrări, rectificări sau tăieri meandre, modificarea lungimii totale prin rectificări. Situaţia însoţită de creşterea pantei hidraulice a provocat o mărire generală a vitezelor, modificarea secventialitatii aspectului albiei raului prin recalibrări, rectificări şi îndiguiri, modificarea granulometriei în urma îndiguirii, modificarea pantelor şi a vitezelor, modificarea hidrologiei cursului. în condiţii artificiale inundarea albiei majore duce la suprasaturarea structurilor freatice, ceea ce poate determina o capacitate mai redusă de preluare a unor posibile viituri din timpul anului.

S-au modificat habitatele aferente albiei prin lucrările de rectificare, recalibrare şi de intertinere curentă în sectorul adiacent termocentralei. Dispariţia bolovanilor, blocurilor de piatră, rădăcinilor, îndepărtarea buştenilor, plantelor acvatice parazitare, eliminarea cavernelor din maluri prin regularizarea albiei minore determina şi degradarea sau distrugerea totală a habitatelor pentru reproducere, hrana, odihnă şi adăpost ale populaţiilor piscicole. Marea anvergură pe care au luat-o amenajările de şantier pentru construirea complexului de edificii şi instalaţii termoenergetice de la Mintia a necesitat suprapuneri areale şi la nivelul habitatului uman. Avem în vedere, în acest sens, reţelele rutiere şi de căi ferate, de alimentare cu apă potabilă, energie electrică şi reţelele telefonice. Un impact puternic negativ 1-a avut asupra patrimoniului istoric, dovada numeroasele repere arheologice care au fost intersectate în timpul săpăturilor tehnice la şantierul Mintia. Odată cu strămutarea secvenţială a albiei Mureşului pe un nou traseu, a fost afectat profund regimul apelor subterane şi al pânzei freatice. Pe de altă parte, scoaterea din circuitul agricol a zeci de hectare de teren arabil de luncă, ştiut.

 

ASPECTE ALE OCROTIRII SĂNĂTĂŢII ŞI ACTIVITĂŢILE SPORTIVE

Ocrotirea sănătăţii
Condiţiile de habitat şi ocupaţiile locuitorilor comunei Veţel au imprimat un profil al stării de sănătate orientat către anumite boli profesionale, determinate fie de condiţiile specifice mediului subteran, în zona exploatărilor miniere Muncelu Mic – Veţel, fie de activităţile termoenergetice locale. Consecinţele negative ale activităţilor economice afectează însă un segment restrâns din populaţia comunei. Datorită reducerii activităţilor miniere de la exploatarea Muncelu Mic şi diminuării cantităţilor de noxe emanate în atmosfera de termocentrala Mintia, s-a diminuat şi numărul celor afectaţi de boli profesionale. Totuşi, cele mai frecvente boli rămân diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi ulcerul, generate de o alimentaţie defectuasa sau de poluare. Starea de sănătate a locuitorilor comunei Veţel este condiţionată de natură serviciilor medicale, îndeosebi a celor locale.

Primul medic reţinut de memoria colectivă este Stefan Ioan, doctor în medicină, chirurg, care s-a format în cadrul Universităţii de medicină din Cluj şi a activat la Veţel în perioada 1947-1961. I-a urmat, între anii 1961-1966, medicul Opincaru Valentin. Doctorul Opincaru este în prezent medic pediatru în Arad. În perioada 1966-1969 coordonarea activităţilor medicale îi revine doctorului Fărcaş, care în prezent este în Israel. Au urmat dr. Ciocan Aglae (1969-1973), iar din 1974 până în prezent (2002) dr. Neamţu Lavinia, medic primar de medicină generală. Cabinetele medicale din Mintia şi Muncelu Mic sunt deservite de dr. Leahu Eleonora.

Infrastructura edificiului destinat dispensarului medical cuprinde o sală de aşteptare, un cabinet de consultaţii şi o sală de tratament. De asemenea, în cadrul dispensarului uman s-a amenajat un cabinet stomatologic, deservit din 2001 de dr. Nemtu Florin, medic stomatolog. Corpul medical este secondat de asistente medicale calificate. Remarcabilă este activitatea asistentelor Lucaci Joiţa, Raileanu Liliana şi Kelemen Melinda. Sănătatea populaţiei este condiţionată indirect şi de nivelul serviciilor de medicină veterinară, care asigură o bună evoluţie a sănătăţii şeptelului animal de pe raza comunei. Aceste servicii sunt prestate cu profesionalism în cadrul dispensarului veterinar, situat în centrul de comună, în apropierea postului de poliţie. Activitatea dispensarului este coordonata de dr. Neamţu Toma.
Dacă activitatea dispensarului uman, în special prin serviciile celor doi medici de medicină generală – medici de familie, este suficientă pentru necesarul comunei, nu aceeaşi situaţie se regăseşte şi în sfera serviciilor farmaceutice. Farmacia comunală, înfiinţată în anul 2000, a fost închisă după numai opt luni de funcţionare. în prezent aprovizionarea cu medicamente şi alte produse farmaceutice se face din municipiul Deva.

Activităţile sportive
Mişcarea sportivă a existat în cadrul comunităţilor săteşti ale actualei comune Veţel încă din timpuri istorice. Dacă primele manifestări sportive organizate au fost meciurile de fotbal, desfăşurate în anii 30 între elevii şcolilor mai mari, întrecerile sportive de tipul oinei  sau competiţiile care vizau abilităţile de luptător, cum ar fi trântă, au începuturi mult mai vechi. După două decenii, prin anii 50 s-au pus bazele unor competiţii mai complexe care vizau fotbalul, voleiul şi atletismul. Prima echipă de fotbal a comunei a fost Unirea Veţel”, înfiinţată în 1970. Echipa a participat la campionatul judeţean, promovând în divizia C, când s-a numit Exploatări Veţel”. Efervescenta acestor manifestări sportive a antrenat apariţia a numeroase talente, care s-au afirmat pe plan regional şi naţional. Menţionăm evoluţia lui Dobinciuc Stefan, fotbalist la Corvinul Hunedoara”, selecţionat în lotul naţional, sau cariera sportivă a lui Cimponer Petru, jucător de handbal la ICEF Bucureşti şi Rapid Bucureşti. Organizarea activităţilor sportive a dobândit caracter permanent după 1977, când s-au înfiinţat în şcoli echipe de handbal, fotbal, atletism şi şah, antrenate de profesorul de educaţie fizică Isfan Gheorghe. Aceste echipe s-au remarcat încă din deceniul nouă al secolului trecut prin obţinerea a numeroase distincţii, cum ar fi locul I obţinut de Nojogan Liliana în 1987 la concursurile de şah.

În categoria altor manifestări sportive amintim participarea echipei locale la faza naţională a competiţiei ”Prietenii pompierilor”, unde a obţinut locul V (în anul 1982). Recent (2001), în cadrul competiţiei zonale de cros, Muntean Cosmin a obţinut locul I. De asemenea, în cadrul „Olimpiadei factorilor poştali”, la concursul de cros s-a distins Lascus Eleonora, care a obţinut premii regionale şi naţionale, inclusiv premiul I. Impresionantă este colecţia sa de cupe şi trofee sportive, care i-au fost atribuite. Pentru a întări imaginea şi performanţele sportivilor din zonă, comunitatea locală este pe punctul de a construi o modernă bază sportivă. Unul dintre amplasamentele vizate pentru construirea acesteia este Parcul dendrologic din Leşnic.

Personalităţi


Francisc Munteanu, prozator şi scenarist, se naşte la 9 aprilie 1924 în  comuna Veţel, judeţul Hunedoara ca fiul lui Francisc Munteanu, funcţionar, şi al Iuliei (n. Gomboş), croitoreasă. După primele clase de liceu, din 1939, e nevoit să-şi asigure singur existenţa. Ucenic lăcătuş la Resiţa (1939-l940), muncitor la o fabrică de ciocolată (1940), ajutor într-un atelier de firme la Budapesta (1940-l942), marinar pe Dunăre (1944), este luat prizonier de război de către trupele germane (sept. – dec. 1944) şi apoi de către cele sovietice (ian.-febr. 1945). După război, urmează alt periplu al existenţei, la fel de spectaculos: redactor la revista „Orizonturi noi” din Arad (1945), muncitor la ţesătorie din Arad (1946-l947), redactor la ziarul „Patriotul” din Arad (1947-l949), inspector general în Direcţia teatrelor din Ministerul Artelor şi Informaţiilor (1949-l951), muncitor în piata Obor (195l-l953). Din anul 1954, este regizor la Studiourile Cinematografice „Buftea”. Debutează, ca dramaturg, cu piesa „Sabotaj”, în anul 1950, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.    Debutează în proză, cu „Schiţe”, în colaborare cu Titus Popovici (1950). În 1954 îi apare nuvela „Lenţa”, inspirată din realităţile satului nou, şi romanul „În orasul de pe Mureş”, axat pe tema industrializării socialiste. Mai stăpân pe schiţă şi nuvelă („Mecanicul şi alţi oameni de azi”, 1951; „Ciocârlia”, 1955; „Hotel Tristeţe”, 1957;  „Nuvele”, 1959; „Profesorul de muzică”, 1968 si 1979;” Povestiri de război”, 1980),  Francisc Munteanu este şi autorul a numeroase romane conformiste („În oraşul de pe Mureş”, 1954; „Statuile nu râd niciodată”, 1957; „Fericitul negustor”, 1957; „Reîntoarcerea”, 1967; „Încotro?”, 1970; „Dacă uiti copacii ar fi la fel”, 1977; „Filiera Prahova”, 1982).
Scriitor de prim-plan în deceniul şase, dar incapabil să-şi depăşsească epoca,  în plină carieră literară, se lasă total absorbit, ca şi Titus Popovici, de cinematografie, fiind totuşi prezent în librării cu reeditări sau romane pentru adolescenţi („Pistruiatul”, 1976 si 1981; „Roşcovanul”, 1979;” Hoţul”, 1980 -foste scenarii cinematografice). Bilanţul bibliografic al autorului este impresionant: peste 30 de volume, fără a lua în seamă reeditările şi traducerile din propria operă în alte limbi. Alimentată temeinic din viaţa autorului, proza lui Francisc Munteanu parcurge panoramic, ideologic şi eroic evoluţia societăţii româneşti, pivilegiind tematic vremea războiului şi construcţia socialismului.
Francis Munteanu moare în 13 aprilie 1993 la Bucuresti.

 

Filimon Sârbu s-a născut la data de 10 august 1916, în satul Herepeia din comuna Veţel judeţul Hunedoara, într-o familie de muncitori.
Rămas orfan de tată,  după ce acesta a murit strivit între tampoanele unui tren Filimon a început să muncească de la vârsta de 14 ani, din 1930, ca ucenic strungar la Atelierele Căpităniei Portului Maritim Constanţa. A devenit membru al U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist), această organizaţie aflându-se atunci în clandestinitate. Deşi nu avea multă şcoală, el s-a instruit autodidact, citind mai multe cărţi despre Revoluţia din Octombrie şi despre lupta clasei muncitoare. A răspândit manifeste comuniste şi a participat la întruniri şi şedinţe conspirative antifasciste.
După satisfacerea stagiului militar el a reluat legăturile cu mişcarea comunistă, activând mai întâi la Braşov, apoi, după scurtă vreme la Constanţa. În anul 1941 a devenit membru al P.C.R. (Partidul Comunist din România).
După ce a devenit membru al PCR, a primit sarcina de a organiza acte de sabotaj economic împotriva forţelor fasciste din oraş şi din portul Constanţa. El a primit de asemenea şi funcţia de secretar al organizaţiei judeţene Constanţa a UTC.
După afirmaţiile lui Vartan Arachelian şi Corneliu Coposu, Sârbu a făcut parte dintr-un grup care a aruncat în aer un depozit de armament german din Constanţa şi a semnalat noaptea avioanelor militare sovietice obiectivele de bombardat din oraş, încălcând camuflajul instaurat de autorităţi.
La data de 22 iunie 1941 (zi în care a început Operaţiunea Barbarossa), Sârbu participa împreună cu alţi patru militanţi antifascişti la o întâlnire conspirativă pe Plaja Pescărie din Mamaia. Scopul acelei întâlniri a fost descris de către autorităţi ca fiind „instigare la acte de sabotaj împotriva ordinii de stat”. Ca urmare a unei trădări, Siguranţa Statului a aflat de întrunire şi i-a arestat pe toţi cei cinci conspiratori. După o judecată sumară efectuată de către Curtea Marţială de pe lângă Comandamentul Militar Teritorial din Bucureşti, Filimon Sârbu a fost condamnat prin sentinţa judecătorească din 4 iulie 1941 la pedeapsa cu moartea, ceilalţi patru activişti judecaţi în acelaşi caz fiind condamnaţi la un total de 70 de ani de închisoare.
În seara zilei de 19 iulie 1941, Filimon Sârbu a fost dus spre a fi executat prin împuşcare în locul cunoscut sub denumirea de Valea Piersicilor de pe terenul Închisorii Jilava. Propaganda comunistă a susţinut ulterior că el ar fi cântat Internaţionala şi Pe-al nostru steag e scris Unire! pe drumul spre locul execuţiei. Ajuns în faţa plutonului de execuţie, a refuzat să fie legat la ochi, strigând „Moarte duşmanilor poporului! Trăiască România Liberă!”.
Filimon Sârbu a  fost un activist comunist şi militant antifascist român, executat de către autorităţile militare în perioada celui de-al doilea război mondial, fiind acuzat de sabotaj. După instaurarea regimului comunist în România, el a fost declarat erou de autoriăţile statului roman.

 

Drăgan Muntean renumitul solist vocal de folclor  s-a născut la data de 18 aprilie 1955 în localitatea Poieniţa Voinii, judeţul Hunedoara.  În satul său natal a urmat Şcoala primară,  în perioada 1966-1970 a urmat cursurile Şcolii de Muzică din Deva după care în perioada 1970-1975 a frecventat şi a absolvit „Şcoala Normală „Sabin Drăgoi” Deva.
În timpul cât a frecventat cursurile liceului pedagogic a început să-şi perfecţioneze pregătirea artistică fiind dirijorul orchestrei de muzică populară a şcolii, iar în acelaşi timp a fost membru al ansamblului „Pădureanca” al judeţului Hunedoara şi „Silvana” al Casei de Cultură  Deva.
După terminarea liceului a lucrat ca învăţător în satul Bretelin, comuna Veţel (1977-1979), iar în perioada 1979-1988 la Şcoala Generală nr. 6 din Deva, după care a ajuns profesor la Şcoala Populară de Artă din localitate (1988-1992).
În anul 1992 a intrat în cadrele Inspectoratului Judeţean de Poliţia Hunedoara-Deva, devenind un colaborator constant şi de bază al Ansamblului „Ciocârlia” al Ministerului de Interne, iar din anul 1997 a fost şi directorul acestui ansamblu, până în anul 2000 când a revenit la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara – Deva în funcţia de şef al Biroului de Cultură, Educaţie şi Tradiţii, având gradul de locotenent-colonel.
În această perioadă a urmat şi Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, specialitatea Ştiinţe juridice, pe care a absolvit-o în anul 1998.
Ştia să cânte la fluier, taragot şi voce, a urcat pe scenă la vârsta de 11 ani. A debutat în anul 1972 când a devenit laureat al Festivalului „Voci tinere”.  A participat la nenumărate concursuri, festivaluri de  interne şi internaţionale, emisiuni concurs: „Doine şi balade” – Slatina, „Călăraşi, pământ de aur” – Călăraşi, „Steaua litoralului” – Constanţa, „De dor şi de omenie” – Zalău, precum şi la festivaluri internaţionale din Franţa, Elveţia, Belgia, Australia, Austria, Olanda, Italia, Turcia, Serbi, Polonia, S.U.A. De asemenea a colaborat cu ansambluri folclorice din ţară: „Haţegana” – Hunedoara, „Cindrelul” – Sibiu, „Mărţişorul” – Cluj, „Doina Gorjului” – Târgu Jiu, „Maria Tănase” – Craiova şi permanent din anul 1992 cu Ansamblul Naţional „Ciocârlia” etc.
În anul 1986 a obţinut punctajul maxim la concursul „Floarea din grădină”, după care a devenit colaborator permanent al Televiziunii Române, precum şi la Radio.
Drăgan Munteanu a susţinut folclorul autentic, a reuşit să dea nastere, în Poeniţa Voinii unei sărbatori anuale „Sărbătoarea Pădurenilor”, a colaborat strâns cu artişti consacraţi precum Veta Biriş, Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocşa, etc.
Peste 30 de ani, din anul 1980, îndrăgitul interpret de folclor a locuit în satul Leşnic, comuna Veţel, alături de familia sa. În ziua de sâmbătă, 20 aprilie 2002, Drăgan Muntean s-a stins din viaţă. Artistul se odihneşte în cimitirul din satul Leşnic.
Casa de Cultură din Deva poartă numele „Drăgan Muntean” iar în localitatea Leşnic, în memoria sa s-a ridicat un bust comemorativ din bronz.

 

Contele Geza Kuun de Osdola
Descendent al unei vechi familii nobiliare maghiare, Geza Kuun s-a născut la 29 decembrie 1837. Tatăl său, Ladislau Kuun, provenea din familia fondată de Kocsard Kuun de Osdola în timpul domniei voievodului Ioan Zapolya (1540). Contesa Constance Gyulay de Maros-Nemeti şi Nadaska, mama lui Geza, descindea din familia contelui Samuel Gyulay, ofiţer în armata voievodului Transilvaniei, Moise Szekely. Bunica lui. A copilărit în Transilvania, iar în timpul revoluţiei din 1848-1849 s-a refugiat la Cluj împreună cu familia, unde a urmat cursurile Colegiului protestant. După revoluţie s-a stabilit împreuna cu părinţii la Budapesta şi a continuat studiile în 1852-1854 la Colegiul Real. A frecventat cursurile de arheologie, istorie (discursurile lui Cicero, Grecia antică), numismatică, filologie şi literatură maghiară şi germană şi a susţinut examenul de maturitate la Nagy-Koros, în 1855. Din 1868 este membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Budapesta, apoi membru, vicepreşedinte şi doctor onorific al acestui înalt for ştiinţific. În 1870 a publicat Codex Cumanicus, iar în 1892-1895 cea mai importantă dintre lucrările sale, „Relationum hungarorum cum oriente genstibusque orientalis originis Historia antiquissima„.
După 1870 s-a stabilit în Transilvania, la Mintia, la moşia unchiului său Ludovic Gyulay şi s-a căsătorit cu Vilma Kemeny, fiica baronului Kemeny de Magyar-Gyeno Monosto şi a Barbarei Zeyk de Zeykfalva. Prezenţa sa la Mintia a transformat satul într-un loc de pelerinaj pentru marile personalităţi culturale şi ştiinţifice ale vremii.
Marcat de un profund sentiment de pietate, contele Geza Kuun frecventa mica biserică din Mintia a părintelui Moses Kiss, un foarte bun orator şi nu uita să ofere daruri, în fiecare an, de Crăciun ţăranilor şi familiilor lor.
Se spune că trupul contelui a fost înmormântat la Cluj, dar inima lui a fost îngropată în cimitirul din curtea Bisericii Reformate din Mintia, alături de alţi membri ai familiei şi foşti stăpâni ai castelului.

 

Turism


 

VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC RURAL

Un cuvânt relativ nou, apărut după 1990 în vocabularul romanilor, agro-turism, părea să dea speranţe mai ales în privinţa relansării economice. Un turism de tip nou care să implice indivizii şi comunităţile locale, un turism care să apropie oamenii şi să creeze legături puternice, personale, naturale între vizitator şi gazdă, era pe cale să se nască în România. Dincolo de euforia începutului şi dificultăţile inerente remarcăm dezvoltarea acestui domeniu economic, o alternativă viabilă la dezvoltarea economică „clasică” moştenită de la regimul socialist, bazată pe agricultură şi industrie şi mai puţin pe servicii.
Aflată într-un cadru natural splendid şi locuită de oameni ospitalieri, comună Veţel poate beneficia din plin de avantajele economice ale agro-turismului, fără deteriorarea mediului înconjurător. începutul a fost făcut într-un cadru mai puţin organizat, însă iniţiativa a trecut în mâna consiliului local. Căci, un sat care aproape dispăruse de pe harta comunei, începe să cunoască o puternică revitalizare. Case de vacanţă apărute la intrarea în sat şi pe Valea Caoiului împrospătează peisajul şi îi aduc un aer modern, păstrând naturaleţea văii. Având o infrastructură mult inferioară altor sate din comună, Caoiul a atras prin frumuseţea peisajului, relativă izolare şi un aer curat. Satul a fost favorizat de curenţii de aer care au dus noxele evacuate la termocentrala spre Deva şi care practic l-au afectat în căutarea unei veritabile oaze de aer curat şi linişte, unii locuitori ai Devei şi-au construit case în care vin la sfârşit de săptămână sau în concediu. în 1997, satul a fost electrificat, iar drumul Caoi-Vetel s-a refăcut.

Primăria face demersuri pentru asfaltarea şi declararea lui drum judeţean, urmând a face legătura între Vetel-Caoi şi Cârjiţi, comună învecinată. Zona este în plină expansiune şi nu este de mirare că porţiunea dintre Veţel şi Căoi a fost declarată de Consiliul Judeţean „zona de agrement”, unde animalele nu au voie să pască.
Autorităţile locale vizează obţinerea unor fonduri din programul „Sappard destinate agro-turismului, demersul fiind sprijinit de Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă.
O altă zonă atractivă din punct de vedere turistic este Valea Vulcezului, căutată mai ales vara de locuitorii Devei. Alături de cadrul natural, un punct de atracţie l-ar putea constitui viaţa la ţară, câteva zile petrecute într-o gospodărie ţărănească în zona Muncelului sau în alte sate de munte unde tradiţia este puternică. Trebuie menţionată legătura existenta între locuitorii Leşnicului şi belgienii din La Bruere în cadrul proiectului Operation Village Roumaine care poate genera colaborări în plan agro-turistic, eventual pe baza reţelei turistice interne existenţa la Leşnic . Vestigiile istorice şi culturale constituie un punct de atracţie, ele fiind valorificate cu succes în plan turistic, incluse eventual într-un circuit cultural. Mijloacele moderne, presa scrisă, radioul, televiziunea, internetul sunt insuficient exploatate ca mijloace de promovare a valorilor locale. Fără a insista asupra descrierii şi importanţei lor, menţionăm vestigiile care se găsesc pe teritoriul comunei şi care ar putea face obiectul unor activităţi turistice. Între cele mai importante se număra castrul roman împreună cu vestigiile civile care îl însoţesc.

Alte obiective turistice sunt: biserică de lemn „Pogorârea Sf. Duh”, datată în sec. XVIII-lea, din Boia Barzii, biserica „Cuvioasă Paraschiva” din herepeia şi bisericile de lemn din Muncelu Mare, Muncelu Mic şi Runcu Mic. La Leşnic există o superbă biserica ortodoxă din piatră, ctitoria cneazului Dobre-Romanul şi care poartă hramul „Sf. Nicolae”. La Mintia există un castel cu parc, astăzi aflat în custodia Jandarmeriei Romane, castelul fiind construit în secolul XVII, mai precis la 1640, suferind modificări succesive în 1834 şi alte câteva în sec. XX7 3. Activităţile turistice şi cele agro-turistice se pot dezvolta în zonă, căci gospodăria ţărănească are suficiente resurse materiale de a atrage şi găzdui turişti.
Satele comunei Veţel au parcurs, din punct de vedere economic, un traseu care nu a fost întotdeauna uşor şi drept cu destinele oamenilor, nu a răsplătit eforturile lor. Astăzi cine intră în comună dacă nu ar vedea indicatoarele ar crede că se afla încă în Deva.

Aspectul urban sau semiurban al comunei este dat de puternică industrie din Mintia, de străzile, în proporţie de peste 85% asfaltate, de canalizarea existenta de-a lungul străzilor, de iluminatul public. Satele din lunca Mureşului se bucura de confort. Din 2001 funcţionează un serviciu de salubritate care transporta săptămânal la groapa de gunoi a Devei gunoiul menajer, există un contract cu primăria prin care se urmăreşte amplasarea unei centrale digitale, pentru posturile fixe. Toţi operatorii de telefonie mobilă au semnal pe raza comunei, aproape 100 %, iar televiziunea prin cablu devine realitate în scurt timp. Mintia şi Vetelul sunt traversate de DE 68 şi DN 7, ceea ce facilitează o rapidă legătură cu Deva. Boia Barzii se afla la 18 km de Veţel, pe drumul comunal DC 126 C, iar la Runcu Mic accesul se face pe DC 126 B, în condiţii mai grele.
Profilul economic al comunei este astăzi unul agrar – industrial însă repartiţia acestui profil este profund inegală, ceea ce crează probleme sociale şi economice. În timp ce Mintia concentrează industria şi activităţile colaterale, iar Veţel şi Leşnic gravitează în jurul ei, în sens economic, satele Muncelu Mare, Boia Barzii şi Runcu Mic sunt dispersate în sud-vestul comunei, izolate şi fără perspective deosebite după prăbuşirea industriei miniere. Din antichitate până în zilele noastre locuitorii acestei zone şi-au clădit o viaţă economică activă. Indiferent că s-au ocupat de minerit, de plutărit, creşterea animalelor, cultivarea pământului sau exploatarea şi prelucrarea lemnului ei au fost integraţi unui sistem local şi regional.

Comments are closed.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close