Personalităţi


Francisc Munteanu, prozator şi scenarist, se naşte la 9 aprilie 1924 în  comuna Veţel, judeţul Hunedoara ca fiul lui Francisc Munteanu, funcţionar, şi al Iuliei (n. Gomboş), croitoreasă. După primele clase de liceu, din 1939, e nevoit să-şi asigure singur existenţa. Ucenic lăcătuş la Resiţa (1939-l940), muncitor la o fabrică de ciocolată (1940), ajutor într-un atelier de firme la Budapesta (1940-l942), marinar pe Dunăre (1944), este luat prizonier de război de către trupele germane (sept. – dec. 1944) şi apoi de către cele sovietice (ian.-febr. 1945). După război, urmează alt periplu al existenţei, la fel de spectaculos: redactor la revista „Orizonturi noi” din Arad (1945), muncitor la ţesătorie din Arad (1946-l947), redactor la ziarul „Patriotul” din Arad (1947-l949), inspector general în Direcţia teatrelor din Ministerul Artelor şi Informaţiilor (1949-l951), muncitor în piata Obor (195l-l953). Din anul 1954, este regizor la Studiourile Cinematografice „Buftea”. Debutează, ca dramaturg, cu piesa „Sabotaj”, în anul 1950, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.    Debutează în proză, cu „Schiţe”, în colaborare cu Titus Popovici (1950). În 1954 îi apare nuvela „Lenţa”, inspirată din realităţile satului nou, şi romanul „În orasul de pe Mureş”, axat pe tema industrializării socialiste. Mai stăpân pe schiţă şi nuvelă („Mecanicul şi alţi oameni de azi”, 1951; „Ciocârlia”, 1955; „Hotel Tristeţe”, 1957;  „Nuvele”, 1959; „Profesorul de muzică”, 1968 si 1979;” Povestiri de război”, 1980),  Francisc Munteanu este şi autorul a numeroase romane conformiste („În oraşul de pe Mureş”, 1954; „Statuile nu râd niciodată”, 1957; „Fericitul negustor”, 1957; „Reîntoarcerea”, 1967; „Încotro?”, 1970; „Dacă uiti copacii ar fi la fel”, 1977; „Filiera Prahova”, 1982).
Scriitor de prim-plan în deceniul şase, dar incapabil să-şi depăşsească epoca,  în plină carieră literară, se lasă total absorbit, ca şi Titus Popovici, de cinematografie, fiind totuşi prezent în librării cu reeditări sau romane pentru adolescenţi („Pistruiatul”, 1976 si 1981; „Roşcovanul”, 1979;” Hoţul”, 1980 -foste scenarii cinematografice). Bilanţul bibliografic al autorului este impresionant: peste 30 de volume, fără a lua în seamă reeditările şi traducerile din propria operă în alte limbi. Alimentată temeinic din viaţa autorului, proza lui Francisc Munteanu parcurge panoramic, ideologic şi eroic evoluţia societăţii româneşti, pivilegiind tematic vremea războiului şi construcţia socialismului.
Francis Munteanu moare în 13 aprilie 1993 la Bucuresti.

 

Filimon Sârbu s-a născut la data de 10 august 1916, în satul Herepeia din comuna Veţel judeţul Hunedoara, într-o familie de muncitori.
Rămas orfan de tată,  după ce acesta a murit strivit între tampoanele unui tren Filimon a început să muncească de la vârsta de 14 ani, din 1930, ca ucenic strungar la Atelierele Căpităniei Portului Maritim Constanţa. A devenit membru al U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist), această organizaţie aflându-se atunci în clandestinitate. Deşi nu avea multă şcoală, el s-a instruit autodidact, citind mai multe cărţi despre Revoluţia din Octombrie şi despre lupta clasei muncitoare. A răspândit manifeste comuniste şi a participat la întruniri şi şedinţe conspirative antifasciste.
După satisfacerea stagiului militar el a reluat legăturile cu mişcarea comunistă, activând mai întâi la Braşov, apoi, după scurtă vreme la Constanţa. În anul 1941 a devenit membru al P.C.R. (Partidul Comunist din România).
După ce a devenit membru al PCR, a primit sarcina de a organiza acte de sabotaj economic împotriva forţelor fasciste din oraş şi din portul Constanţa. El a primit de asemenea şi funcţia de secretar al organizaţiei judeţene Constanţa a UTC.
După afirmaţiile lui Vartan Arachelian şi Corneliu Coposu, Sârbu a făcut parte dintr-un grup care a aruncat în aer un depozit de armament german din Constanţa şi a semnalat noaptea avioanelor militare sovietice obiectivele de bombardat din oraş, încălcând camuflajul instaurat de autorităţi.
La data de 22 iunie 1941 (zi în care a început Operaţiunea Barbarossa), Sârbu participa împreună cu alţi patru militanţi antifascişti la o întâlnire conspirativă pe Plaja Pescărie din Mamaia. Scopul acelei întâlniri a fost descris de către autorităţi ca fiind „instigare la acte de sabotaj împotriva ordinii de stat”. Ca urmare a unei trădări, Siguranţa Statului a aflat de întrunire şi i-a arestat pe toţi cei cinci conspiratori. După o judecată sumară efectuată de către Curtea Marţială de pe lângă Comandamentul Militar Teritorial din Bucureşti, Filimon Sârbu a fost condamnat prin sentinţa judecătorească din 4 iulie 1941 la pedeapsa cu moartea, ceilalţi patru activişti judecaţi în acelaşi caz fiind condamnaţi la un total de 70 de ani de închisoare.
În seara zilei de 19 iulie 1941, Filimon Sârbu a fost dus spre a fi executat prin împuşcare în locul cunoscut sub denumirea de Valea Piersicilor de pe terenul Închisorii Jilava. Propaganda comunistă a susţinut ulterior că el ar fi cântat Internaţionala şi Pe-al nostru steag e scris Unire! pe drumul spre locul execuţiei. Ajuns în faţa plutonului de execuţie, a refuzat să fie legat la ochi, strigând „Moarte duşmanilor poporului! Trăiască România Liberă!”.
Filimon Sârbu a  fost un activist comunist şi militant antifascist român, executat de către autorităţile militare în perioada celui de-al doilea război mondial, fiind acuzat de sabotaj. După instaurarea regimului comunist în România, el a fost declarat erou de autoriăţile statului roman.

 

Drăgan Muntean renumitul solist vocal de folclor  s-a născut la data de 18 aprilie 1955 în localitatea Poieniţa Voinii, judeţul Hunedoara.  În satul său natal a urmat Şcoala primară,  în perioada 1966-1970 a urmat cursurile Şcolii de Muzică din Deva după care în perioada 1970-1975 a frecventat şi a absolvit „Şcoala Normală „Sabin Drăgoi” Deva.
În timpul cât a frecventat cursurile liceului pedagogic a început să-şi perfecţioneze pregătirea artistică fiind dirijorul orchestrei de muzică populară a şcolii, iar în acelaşi timp a fost membru al ansamblului „Pădureanca” al judeţului Hunedoara şi „Silvana” al Casei de Cultură  Deva.
După terminarea liceului a lucrat ca învăţător în satul Bretelin, comuna Veţel (1977-1979), iar în perioada 1979-1988 la Şcoala Generală nr. 6 din Deva, după care a ajuns profesor la Şcoala Populară de Artă din localitate (1988-1992).
În anul 1992 a intrat în cadrele Inspectoratului Judeţean de Poliţia Hunedoara-Deva, devenind un colaborator constant şi de bază al Ansamblului „Ciocârlia” al Ministerului de Interne, iar din anul 1997 a fost şi directorul acestui ansamblu, până în anul 2000 când a revenit la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara – Deva în funcţia de şef al Biroului de Cultură, Educaţie şi Tradiţii, având gradul de locotenent-colonel.
În această perioadă a urmat şi Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, specialitatea Ştiinţe juridice, pe care a absolvit-o în anul 1998.
Ştia să cânte la fluier, taragot şi voce, a urcat pe scenă la vârsta de 11 ani. A debutat în anul 1972 când a devenit laureat al Festivalului „Voci tinere”.  A participat la nenumărate concursuri, festivaluri de  interne şi internaţionale, emisiuni concurs: „Doine şi balade” – Slatina, „Călăraşi, pământ de aur” – Călăraşi, „Steaua litoralului” – Constanţa, „De dor şi de omenie” – Zalău, precum şi la festivaluri internaţionale din Franţa, Elveţia, Belgia, Australia, Austria, Olanda, Italia, Turcia, Serbi, Polonia, S.U.A. De asemenea a colaborat cu ansambluri folclorice din ţară: „Haţegana” – Hunedoara, „Cindrelul” – Sibiu, „Mărţişorul” – Cluj, „Doina Gorjului” – Târgu Jiu, „Maria Tănase” – Craiova şi permanent din anul 1992 cu Ansamblul Naţional „Ciocârlia” etc.
În anul 1986 a obţinut punctajul maxim la concursul „Floarea din grădină”, după care a devenit colaborator permanent al Televiziunii Române, precum şi la Radio.
Drăgan Munteanu a susţinut folclorul autentic, a reuşit să dea nastere, în Poeniţa Voinii unei sărbatori anuale „Sărbătoarea Pădurenilor”, a colaborat strâns cu artişti consacraţi precum Veta Biriş, Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocşa, etc.
Peste 30 de ani, din anul 1980, îndrăgitul interpret de folclor a locuit în satul Leşnic, comuna Veţel, alături de familia sa. În ziua de sâmbătă, 20 aprilie 2002, Drăgan Muntean s-a stins din viaţă. Artistul se odihneşte în cimitirul din satul Leşnic.
Casa de Cultură din Deva poartă numele „Drăgan Muntean” iar în localitatea Leşnic, în memoria sa s-a ridicat un bust comemorativ din bronz.

 

Contele Geza Kuun de Osdola
Descendent al unei vechi familii nobiliare maghiare, Geza Kuun s-a născut la 29 decembrie 1837. Tatăl său, Ladislau Kuun, provenea din familia fondată de Kocsard Kuun de Osdola în timpul domniei voievodului Ioan Zapolya (1540). Contesa Constance Gyulay de Maros-Nemeti şi Nadaska, mama lui Geza, descindea din familia contelui Samuel Gyulay, ofiţer în armata voievodului Transilvaniei, Moise Szekely. Bunica lui. A copilărit în Transilvania, iar în timpul revoluţiei din 1848-1849 s-a refugiat la Cluj împreună cu familia, unde a urmat cursurile Colegiului protestant. După revoluţie s-a stabilit împreuna cu părinţii la Budapesta şi a continuat studiile în 1852-1854 la Colegiul Real. A frecventat cursurile de arheologie, istorie (discursurile lui Cicero, Grecia antică), numismatică, filologie şi literatură maghiară şi germană şi a susţinut examenul de maturitate la Nagy-Koros, în 1855. Din 1868 este membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Budapesta, apoi membru, vicepreşedinte şi doctor onorific al acestui înalt for ştiinţific. În 1870 a publicat Codex Cumanicus, iar în 1892-1895 cea mai importantă dintre lucrările sale, „Relationum hungarorum cum oriente genstibusque orientalis originis Historia antiquissima„.
După 1870 s-a stabilit în Transilvania, la Mintia, la moşia unchiului său Ludovic Gyulay şi s-a căsătorit cu Vilma Kemeny, fiica baronului Kemeny de Magyar-Gyeno Monosto şi a Barbarei Zeyk de Zeykfalva. Prezenţa sa la Mintia a transformat satul într-un loc de pelerinaj pentru marile personalităţi culturale şi ştiinţifice ale vremii.
Marcat de un profund sentiment de pietate, contele Geza Kuun frecventa mica biserică din Mintia a părintelui Moses Kiss, un foarte bun orator şi nu uita să ofere daruri, în fiecare an, de Crăciun ţăranilor şi familiilor lor.
Se spune că trupul contelui a fost înmormântat la Cluj, dar inima lui a fost îngropată în cimitirul din curtea Bisericii Reformate din Mintia, alături de alţi membri ai familiei şi foşti stăpâni ai castelului.